“It makes perfect sense”, asta e constructia care imi vine in minte cand ma gandesc la filmul sus-mentionat. Simturile reprezinta o parte din noi cu care ne-am obisnuit de mult, nici nu ne dam seama cat de importante sunt pana nu le pierdem. Asta aduce nou filmul, aduce in discutie importanta simturilor si ne arata ce se poate intampla in eventualitatea in care le-am pierde, unul cate unul.
Cum ar fi sa nu mai poti mirosi cafeaua de dimineata, painea aburinda, iarba proaspat taiata, vinul, cartofii prajiti, ploaia sau mirosul special al pielii persoanei iubite? Puneti mana la nas timp de cateva secunde. Cat de insipida ar fi viata fara capacitatea de a mirosi! Si totusi, poate ar determina fumatorii sa renunte la fumat 🙂
Dar cum ar fi sa nu mai poti simti gustul mancarii, al inghetatei sau al prajiturilor, gustul vinului fiert intr-o zi de iarna sau al unei beri intr-o zi fierbinte de vara? Probabil ca ai manca de foame sau din obisnuinta, din moment ce pofta a disparut odata cu gustul…
Urmeaza auzul. Fara auz, de ce sa mai mergi la concerte? Nu ti-ai mai bea cafeaua pe ritmuri de muzica, nu ai mai putea auzi stirile, am fi cu totii o generatie de surdo-muti care s-ar intelege prin semne. Puneti mana la urechi in timp ce vedeti un film sau ascultati o melodie, dupa cum observati – raman doar semnele. In cazul politicienilor ar fi un exercitiu destul de interesant: dati televizorul pe silentios si fiti atenti la gesturi.
In ceea ce priveste vazul, cea mai mare pedeapsa ar fi sa nu mai poti vedea atunci cand porti o conversatie fata in fata cu un amic, cu persoana iubita, cu parintii, fratii… Sa nu-ti mai poti vedea jumatatea atunci cand ii spui “te iubesc”… Cat de rece ar fi totul in intuneric!
Iar acum ganditi-va cum ar fi sa va pierdeti aceste simturi unul cate unul, ramanand doar pipaitul. Viata ar merge tot inainte, urmandu-si cursul, si tot ai putea simti respiratia, sarutul, lacrimile fierbinti ale persoanei iubite… Life goes on…
Laura Dobrescu 